Spectacolul Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre : Teatrul National Cluj Napoca

de Matei Vișniec
regia şi decorul: Răzvan Mureșan
costume: Ilona Lőrincz
asistent de scenografie: Radu Lărgeanu
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Poetul: Matei Rotaru
Redactorul Șef, Judecătorul: Cristian Grosu
Miți: Alexandra Tarce
Directorul închisorii: Adrian Cucu
Fostul magistrat: Cătălin Codreanu
Fostul ministru, Secretarul Comisiei ideologice pentru literatură: Miron Maxim
Filozoful: Petre Băcioiu
Vera: Diana Buluga
Soțul Verei: Silvius Iorga
Cântăreața cheală: Patricia Brad

regia tehnică: Răzvan Pojonie
operatori lumini: Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sonorizare: Vlad Negrea

Piesa Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre a fost scrisă de Matei Vișniec la ȋnceputul anului 2009, ȋn Franţa, la cererea actorului și regizorului Mustapha Aouar, director al companiei Gare Au Théâtre din Ivry-sur-Seine, cu ocazia centenarului naşterii lui Eugène Ionesco. Îi oferă astfel dramaturgului ocazia de a-l omagia pe marele său predecesor, aducând în fața publicului celebrul personaj absent al literaturii absurdului, Cântăreaţa cheală.
Eroul piesei, poetul Sergiu Penegaru încearcă să-şi păstreze valorile literare. El scrie și traduce în plină dictatură comunistă, având privilegiul câtorva conversaţii cu eroina lui Ionesco. Cei doi discută – în libertate, dar mai ales în închisoarea unde ajunge să fie încarcerat eroul – despre literatură, despre farmecul Micului Paris, lăsând impresia unei perechi aflate la prima întâlnire. La următoarele întâlniri, gesturile ei devin mai intime, iar în cele din urmă nu-și mai poate stăpâni lacrimile văzând cât de des este pomenită ea, „un personaj care nici măcar nu există”. Ideea evocării acestui personaj i-a fost dată scriitorului de o amintire a eseistului şi istoricului literar Nicolae Balotă, care a povestit cum în anii ’50, pe când se afla la Jilava împreună cu Constantin Noica, a râs cu mare poftă când Nicolae Steinhardt, aflat în aceeași celulă, le-a povestit piesa absurdă a lui Ionescu. Dar nu doar Cântăreața cheală bântuie prin celula Poetului ci și alte celebrități: însuși Eugen Ionescu, contele de Lautreamont, André Breton, Albert Camus. Apar și doi rinoceri, chiar în momentul în care „orologiul bate de cinci ori”, ora servirii celebrului ceai englezesc.